Locaţie : Noul Cinematograf al Regizorului Român din incinta Muzeului Ţăranului Român

Vikingul

de Adrian (elev la Şcoala nr. 148)

În film este vorba despre un tânăr viking care nu este ca tatăl său, este mai neîndemânatic. Vikingii şi dragonii erau în război. Sughiţ, vikingul cel mai slab s-a împrietenit fără să ştie nimeni de un dragon numit “Furia Nopţii”. Au făcut multe împreună. Au ajutat vikingii să omoare un dragon foarte mare. După ce au ucis dragonul, oamenii şi dragonii s-au împrietenit şi au locuit împreună.

Este un film foarte frumos şi trebuie să-l vadă toată lumea la Cinematograful Ţărănesc.

Duşmanii devin prieteni

de Beatrice (elevă la Şcoala nr. 148)

Duşmanii de moarte devin animale de companie ale vikingilor în filmul “Cum să-ţi dresezi dragonul”.  Ştirbul, Sughiţ şi tatăl acestuia sunt personajele principale din acest film.

Un film care atrage prin povestea lui, prin felul în care tradiţia vikingilor ia o altă cale din pricina lui Sughiţ.

Mai mult de atât nu vă spun. Vă las pe voi să urmăriţi filmul. Merită. Vi-l recomand cu plăcere.

Furia Neagră

de Daniela Apostolache (elevă la Şcoala nr. 136)

În filmul ăsta a fost vorba despre un dragon care era lovit şi îi ierea teamă de vikingi.

Băiatul i-a fost teamă de dragon dar se părea că nu era adevărat. Până la urmă băiatul i-a pus aripa apoi l-a hrănit. Apoi s-a împrietenit, apoi a avut marele razboi cu Regina dragonilor iar Furia şi băiatul a învins.

Furia neagră i-a salvat viaţa băiatului, toţi vikingii au început să se împrietenească cu dragonii şi niciodată nu a mai avut război între vikingi şi dragoni.

Eu aş recomanda filmul verişoarei mele pentru că este foarte frumos şi foarte interesant.

Nu spune nu, până nu afli adevărul

de Diana (elevă la Şcoala nr. 148)

Filmul intitulat “Cum să-ţi dresezi dragonul” a fost unul de succes.

În introducere avuse loc un război între dragoni şi vikingi. Iar un băieţel pe nume Sughiţ vroia să intre în luptă. Acesta nu era lăsat de tatăl lui, deoarece credea că este un băiat mic şi slab.  Dar la un moment dat, tatăl şi-a dat seama că fiul lui era cel mai bun luptător dintre toţi.

Filmul s-a terminat cu bine.  Conţinutul îl vei afla dacă te uiţi. Ţi-aş recomanda să te duci cât mai repede până nu se vând toate biletele.

Dragonul de seară

de Daniela R. (elevă la Şcoala nr. 136)

Tatăl băiatului nu-l lăsa să stea cu acel dragon, deoarece îi era frică să nu i se întâmple ceva rău băiatului. Acel dragon era ca un prieten pentru Sughiţ şi Sughiţ a făcut multe fapte bune pentru acel dragon : i-a pus o aripă pentru a putea zbura.

Sughiţ îl numea pe dragon Ştirb. De fapt îl chema Furia Neagră. Furia Neagră i-a învins pe toţi dragonii, iar băiatul pe nume Sughiţ, după ce Furia Neagră s-a luptat cu dragonul acela mare,  a căzut într-o flacară mare, după care dragonul s-a aruncat după Sughiţ pentru a-i salva viaţa băiatului.

În final, băiatul a rămas fără un picior.

Tatăl băiatului l-a înţeles cât de bine se înţelege cu dragonul acela.

Un film extraordinar

de Elena ( elevă la Şcoala nr. 148)

Filmul “Cum să-ţi antrenezi dragonul” este un film de aventură. Este vorba despre un trib de vikingi care se luptă cu dragoni. Fiul şefului viking trebuie să ajungă un viking adevărat, dar pentru asta trebuie să ucidă un dragon.

El nu vroia să facă aşa ceva, deoarece s-a împrietenit cu un dragon care era bun, dar el credea că toţi sunt asa. Ce a făcut baiatul până la urmă? A omorât dragonul sau nu? Veţi afla doar dacă veţi viziona acest film, pentru că este foarte frumos şi cred că vă veţi distra.

Dragoni versus vikingi

de Iulia Abăluţă (elevă la Şcoala nr. 148)

“Cum să-ţi dresezi dragonul “ este un film cu o poveste aparte. Este vorba despre o bătălie între dragoni şi vikingi. Personajul principal este Sughiţ ce îşi face un prieten dragon numit Ştirb. Băiatul îl ajută pe acesta să zboare, creându-i o parte din coada sa. Spre sfârşitul filmului se înfiripă o idilă între Sughiţ şi Astrid. Toate acestea întâmplându-se pe insula Tantului, iar pentru mai multe detalii vă recomand să vizionaţi filmul!

Furia nopţii, furia satului

de Mădălina (elevă la Şcoala nr. 148)

Ţi-ai imaginat vreodată cum e  să îţi dresezi propriul dragon? Ei bine, eu nu, aşa că am aflat din acest film.

Totul începe când Sughiţ dorea să-şi omoare propriul dragon. Soarta a fost să captureze un dragon, “Furia Nopţii”, unde i-a pus numele Ştirb şi l-a dresat. Cu ajutorul lui Ştirb l-a ajutat pe tatăl său să vadă că dragonii nu sunt o ameninţare.

De ce dragonul lui Sughiţ se numea Ştirb? De ce Vikingii urau aşa de mult dragonii şi cum au salvat Sughiţ şi Stirb satul de dragonul – albină? Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, duceţi-vă cât mai repede la cinematograf.

Baiatul si dragonul

de Mihaela Motoi (elevă la Şcoala nr. 136)

Mi-a plăcut partea când s-au împrietenit. A fost cam dificil dar s-au împrietenit.

Filmul a fost mai frumos decât “Alba ca zăpada.”

Tuturor vikingilor de pe insulă le era frică de dragoni dar băiatul a dovedit că dragonii nu sunt aşa cum îşi imaginau.

Partea care nu mi-a plăcut a fost aceea cu băiatul cu piciorul de fier dar ce contează este că până la urmă s-au împrietenit.

În concluzie, nu trebuie să-ţi fie frică de ceva şi să ispăşeşti spaima pe care o ai, orice ar fi,  exact la fel cum a făcut băiatul şi dragonul.

Da’ aş recomanda acest film clasei mele deoarece este un film extrem de frumos.

Insula Misterelor

de Raluca Dan (elevă la Şcoala nr 148),

În drum spre Muzeul Ţăranului Român am aflat că vom viziona filmul numit “Cum să-ţi dresezi dragonul”.  În acest film este vorba despre un băiat pe nume Sughiţ care trăia împreună cu tatăl lui şi ceilalţi vikingi pe insula Tantului. Pe această insulă în loc de papagali sau ţânţari cum erau în alte ţări, aici sunt dragoni. De aici vă las să descoperiţi voi ce se întâmplă mai departe. Vizionaţi-l cu plăcere!

Pe data de 11 Octombrie 2010,  am organizat o expoziţie de texte şi fotografii realizate în cadrul proiectului “Împreună scriem lumea”. Cu această ocazie, ne-am bucurat cu toţii de ce a iesit din creieraşele şi “condeiul” nostru. Împreună cu prieteni-invitaţi ai asociaţiei Komunitas, am urmărit filme documentare referitoare la alte proiecte Komunitas, am dezbătut pe marginea lor, ne-am îndulcit cu fursecuri, ne-am clătit privirea în fotografiile expuse, ne-am potolit setea cu suc de mere şi de portocale, iar setea de a crea ne-am stins-o aşternand fiecare  pe o foaie de hârtie gânduri despre proiectul care ne-a adus împreună.

Din păcate, ne apropiem de final

de Beatrice (elevă la Şcoala nr. 148)

Ne apropiem cu paşi repezi de finalul proiectului. A fost o experienţă frumoasă din care am avut destule de învăţat. Am cunoscut oameni deosebiţi…Ioana, Vlad, Marinela, Miruna şi Ştefania care, din păcate, nu va fi alături de noi la încheierea proiectului.

Am colindat cu paşi mici marele Bucuresti. L-am descoperit aşa cum nu-l mai văzusem până acum. Un oraş mare, plin de lucruri deosebite. Am vizitat tot ce a fost mai important şi atractiv şi am scris fiecare mica “istorie” a locului vizitat.

Am un oarecare mic regret că s-a terminat…pentru că…am colaborat cu oameni minunaţi, am fost în locuri minunate….prin urmare am scris în sufletul meu un capitol minunat din viaţa mea, de care îmi voi aminti mereu.

Poate nu mă credeţi când spun cât de minunat a fost…De aceea vă invit să vedeţi activitatea noastră, în mare, prin poze şi mici texte. Gazda acestora este cafeneaua “Verde Cafe” situată pe strada Domniţa Ruxandra, zona Piaţa Romană. Vă aşteptăm cu drag în cursul săptămânii 11-18 octombrie.

Un proiect mare realizat de copii mici

de Cristina (elevă la Şcoala nr. 148)

Noi, Elena, Oana, Raluca, Mădălina, Diana, Iulia, Beatrice şi eu, într-un an, am realizat un proiect. Acest proiect ne-a ajutat foarte mult să înţelegem oamenii, lumea.

Cel mai mult mi-a plăcut vizita în centrul istoric. A fost fascinantă şi vizita la teatrul evreiesc, dar piesa de teatru pe care am văzut-o nu prea avea înţeles.

Într-o zi foarte călduroasă am fost la un târg unde am desenat un peisaj de vară într-un parc. Dupa câteva vizite a început să-mi placă foarte mult lucrul în echipă.

Am fost şi la Muzeul Satului unde am văzut o casă care există numai pe malul Dunării. Casele erau mici şi mari, dar unele erau atât de frumoase încât nu-ţi mai luai ochii de la ele. În toate aceste vizite mi-am dat seama că parcă eram într-o mare expediţie. Am văzut şi lebede, am admirat păunii şi totodată parcă eram într-un vis lung şi frumos care mă făcea să simt că sunt cea mai norocoasă fată din lume. Parcă nu mai există ghinionul de la prima vizită pe care am făcut-o.

Turul Bucurestiului

de Diana (elevă la Şcoala nr. 148)

Locurile unde noi am mers au fost minunate. Dar cel mai mult mi-a plăcut când am mers la filmul intitulat “Shrek forever”. Filmul a fost 3D. În timp ce vizualizam filmul am mâncat floricele (popcorn) şi am băut cola. Asta a fost o zi de neuitat.

Altă plimbare frumoasă a fost la muzeul de artă contemporană, unde am văzut multe tablouri şi filmuleţe. Unele dintre ele erau lucruri ale viitorului.

Am mai fost şi la centrul vechi, unde se aflau clădiri foarte vechi, dar care îţi captau atenţia. Tot în acel loc am găsit un restaurant ce se afla sub un tunel. Nu văzusem până atunci aşa ceva, dar restaurantul avea picturi egiptene. Nu credeam că există aşa ceva, chiar în Bucureşti.

Sunt multe lucruri care m-au impresionat. Un exemplu bun ar fi când am mers în piaţa Revoluţiei, unde acum mulţi ani s-a purtat un război. Aceste lucruri cu siguranţă nu vor dispărea din mintea mea niciodată. Singurul regret este că aceste plimbări s-au terminat. Dar sper că vom mai avea şi alte proiecte la fel de interesante ca acesta.

Intâlnirile proiectului “Împreună scriem lumea”

de Elena (elevă la Şcoala nr. 148)

Din toate întâlnirile de până acum, mie mi-au plăcut mai mult şi mai mult când am mers la cinematograf şi la galeria de artă modernă. Nu pot spune că celelalte nu mi-au plăcut, dar acestea m-au impresionat în mod plăcut.

La cinematograf am văzut filmul “Shrek forever after”. Mie mi-a plăcut acest film deoarece era romantic dar în acelaşi timp şi un pic trist. Dar în final s-a terminat cu bine.

Galeria de artă modernă m-a impresionat deoarece acolo erau multe bijuterii de mare valoare dar mie mi-a placut deoarece erau de foarte mult timp şi parcă au o atracţie când ştii că sunt foarte vechi.

Noi am mai vizitat centrul istoric şi Street Delivery. Am mai fost şi la Muzeul Satului, acolo erau case care în zilele noastre nu se mai construiesc.

Eu pot spune că m-aş simţi mai bine locuind într-o casă ca aceea, decât să stau într-o vilă sau în orice altă casă care s-a inventat în zilele noastre.

Komunitas, o familie spirituală

de Abăluţă Iulia (elevă la Şcoala nr 148)

Asociaţia Komunitas, a fost pentru mine ca o familie. Am primit sfaturi şi idei pentru orice temă dificilă.

Încă de la început, de la prima întâlnire, am ştiut că vom face o treabă bună. Totul mi-a plăcut, şi încă îmi place. Toţi au fost primitori şi dornici de a ne învăţa cât mai multe lucruri noi şi captivante.

La început mi-era teamă, aveam o reţinere pentru a vorbi deschis cu ei. Acum e altfel, am încredere şi sunt convinsă ca secretele noastre sunt păstrate într-un loc în siguranţă.

Nu sunt lucruri care nu mi-au plăcut, pentru că totul a fost pe placul meu, inclusiv întâlnirile care m-au ajutat să cunosc mai bine locul în care am stat atâta timp, neştiind ce secrete ascunde.

Scriind lumea….

de Mădălina (elevă la Şcoala nr 148)

Încă de când a început proiectul am fost atrasă de el, mi s-a părut interesant. Mi-a plăcut foarte mult că am ieşit în oraş şi cel mai mult mi-a plăcut la film şi la muzeul de artă contemporană.

Nu cred că a fost ceva ce să-mi displacă, dar a durat vreo 3 întâlniri până m-am acomodat.

La această expoziţie m-am distrat foarte mult mai ales că am fost înconjurată de pisici simpatice.

Aş vrea să mai dureze acest proiect şi să mai participăm la asemenea proiecte deoarece este un mod frumos de a te distra şi de a învăţa lucruri noi.

Am descoperit în muzeul de artă contemporană lucruri interesante. Până atunci nu văzusem nicio fiinţă care să mânânce vopsea.

Am fost şi la o expoziţie de picturi în care am ales un tablou superb numit Natură Statică.

Pot să spun că m-am distrat şi aş mai face asta de 10000 de ori.

Poveste de vis

de Raluca (elevă la Şcoala nr 148)

Povestea pe care am trăit-o aici cu echipa Komunitas a fost foarte frumoasă.

Mi-a plăcut foarte mult când ne-am întalnit cu echipa şi am scris compunerile. A doua întalnire a avut loc la şcoală, a fost chiar foarte amuzant. Compunerile făcute au fost unele interesante dar unele chiar amuzante. Prima noastră întâlnire în Bucureşti…Mai bine zis în Centrul Istoric . Într-adevar, ne-a plăcut şi a fost distractiv dar la un moment dat un lucru ne-a plictisit. Nu ştiu care a fost acela.

Pe lângă întâlnirile pe care le-am făcut am mai şi scris.

Întâlnirea care mi-a plăcut cel mai mult a fost la Flug Tag 2010. Mi-au plăcut “avioanele” construite de concurenţi deoarece fiecare a avut culori, forme şi teme diferite. Cu colegii care au fost de la şcoală, pe care înainte nu-i cunoşteam acum am devenit cei mai buni prieteni datorită acestui proiect interesant.

Această poveste a avut loc în vacanţa de vară aşa că a fost foarte frumos chiar dacă nu am putut ajunge la toate întâlnirile.

Mi-a plăcut foarte mult această poveste…Şi sper să continue!

Ce i-a placut lui Adrian ( singurul băiat din echipa de mici jurnalişti – băiatul care nu vrea să se însoare niciodată) din toată povestea asta :

Cel mai mult mi-a plăcut în parcul Herăstrău, deoarece au fost multe de văzut. Nu era timp de plictiseală, distractia nu a lipsit nicio clipă. Am făcut poze prin parc, care era frumos amenajat cu flori. Apoi am mers la muzeul satului, unde a fost foarte interesant. La plecare am dat şi de păuni.

Şi la teatru a fost frumos : o piesa foarte frumoasă. Frumos a fost şi la Piaţa Romană, dar cel mai mult mi-a placut în Herăstrău. Apoi mi-a plăcut la teatrul evreiesc de stat, la piesa “Regele pomanagiilor”. Dacosta era regele pomanagiilor care a profitat de prostia unui om bogat luându-i hainele şi multi bani. Iar în Piaţa Romană mi-au plăcut picturile care erau desenate pe pereţi.

Expoziţia va avea loc la Verde Cafe (http://verdecafe.ro/contact) la ora 15:00.

Vă aşteptăm cu drag!

Regele pomanagiilor

de Adrian

Regele pomanagiilor era Dacosta. El a profitat prima oară de un om bogat. El l-a păcălit să-i dea toate hainele sale şi foarte mulţi bani.

Şi-a dat fiica de soţie unui evreu polonez. Consiliul nu a fost de acord, dar Dacosta i-a păcălit pe toţi, câştigând şi bani.

Scena s-a desfăşurat la teatrul evreiesc de stat, care se află într-o clădire veche. Interiorul teatrului este frumos amenajat. În sală nu a fost atât de multă lume, pentru că majoritatea oamenilor vin la teatru seara. Piesa a fost foarte frumoasă şi ar trebui să fie privită de mai mulţi oameni.

Tradiţia pomanagiilor dusă mai departe

de Mihalache Beatrice

“Regele pomanagiilor”… Nici prin cap nu îmi trecuse o astfel de piesă, o astfel de scenetă şi cu toate astea a fost o piesă frumoasă. În mare, piesa pune în prim plan cerşetorii din zilele noastre şi metoda lor de a păcăli oamenii, inclusiv pe cei bogaţi.

Regele pomanagiilor nu era nimeni altul decât un…cerşetor. Păcălea pe toţi, îi şantaja ajungând astfel bogat. Timpul trecea, iar zi de zi prietenul lui dobândea noi tactici de a păcăli oamenii.

Veni şi ziua în care fiica pomanagiului trebuia să se căsătorească, la fel şi prietenul acestuia. Pentru a duce tradiţia mai departe, tradiţia pomanagiilor, regele se hotărî să îşi mărite fiica cu prietenul său care îi călcase pe urme. Un lucru destul de ciudat, având în vedere că cerşitul nu este un lucru de lăudat.

Această piesă cred că poate cuceri pe oricine, orice spectator. Înca un lucru de admirat este munca depusă de actori dar şi de cei din umbră, din spatele cortinei. Recomand cu căldură vizionarea acestei piese, dar şi alte piese jucate pe scena Teatrului Evreiesc de Stat.

O piesa excelentă

de Cristina Trofin

Astăzi am fost la o piesă de teatru numită “Regele pomanagiilor”. Această piesă arată cum este viaţa cerşetorilor. Era vorba despre un cerşetor care îi păcălea pe toţi bogătanii. Costumele erau foarte interesante.

În rolul principal era un personaj numit Da Costa, iar în rolurile secundare erau actorii cei mai pricepuţi. A fost o piesă foarte deosebită şi le recomand tuturor să meargă la teatrul “Evreiesc de stat”.

Regele pomanagiilor -  o piesă interesantă

de Stan Elena

Astăzi, pe data de 02.10.2010, am mers la Teatrul Evreiesc de Stat. Am vizionat piesa “Regele pomanagiilor”.

Un om care era personajul principal şi se numea Dacosta spunea că să munceşti este ceva nemaiauzit. El credea că doar cerşitul este un lucru bun. La fiecare întrerupere pentru a muta aranjamentele apăreau şi fete care spuneau reţete de bucate sau glume despre evrei. Ele aveau nişte costume extraordinare, care în zilele noastre nu se mai folosesc. Cred că ăsta este lucrul care m-a impresionat cel mai mult.

Mie mi-a placut această piesă şi vă recomand să vizionaţi această piesă, pentru că este interesantă şi amuzantă.

Din cauza unui peşte

de Mădălina

În această piesă, “Regele pomanagiilor”, este cu siguranţă vorba despre regele cerşetorilor. Piesa de teatru s-a desfăşurat în Teatrul Evreiesc de Stat, un loc care arată ca un muzeu din care era vorba despre istoria teatrului cu costume şi afişe.

Povestea începe cu un târg, unde un bogătaş împărţea sărmanilor monede, printre care şi Da Costa, aşa-zisul Rege al pomanagiilor, unde şi-a găsit “victima” propunându-şi să-şi procure şi de la el pomană, autoinvitându-se la cina de vineri seară a bogătaşului şi şi-a luat pomană şi de la el.

Fiica lui Da Costa trebuia să se căsătorească iar el îşi căuta ginere, iar un barbat s-a şi oferit deja, dar lui Da Costa îi trebuia un ginere care să ducă mai departe tradiţia pomanagiilor, aşa că l-a supus la un test pe care l-a trecut. Ce mi-a placut cel mai mult este că scena s-a petrecut la Londra.

Piesa a fost foarte frumoasă, şi actorii au fost minunaţi şi foarte pricepuţi. Se vedea că unii au experientă de ceva ani.

O piesă fantastică

de Oana

Astăzi, 2 octombrie 2010 mă întâlnesc cu prietenii mei de la “Asociaţia Komunitas” şi ne hotărâm să mergem la “Teatrul Evreiesc de Stat”

Acolo vizionăm piesa “Regele pomanagiilor”, unde este foarte mare agitaţie. Piesa a fost foarte interesantă. Costumele actorilor erau făcute de mâna unui profesionist. Acolo, în piesă au fost foarte mulţi actori care îşi interpretau rolurile foarte bine.  Aceia chiar au fost actori mândri de meseria lor.

Din punctul meu de vedere este un teatru minunat şi recomand oricărei persoane să viziteze acest teatru.

O piesa uimitoare

de Raluca

Teatrul la care am vizionat piesa se numeşte “Teatrul Evreiesc de Stat”. Piesa se numeşte “Regele pomanagiilor”. Această piesă mi se pare foarte interesantă chiar dacă în mare parte nu am înţeles. Actorii au jucat foarte bine rolul. Teatrul este foarte frumos, angajaţii se poartă foarte drăguţ cu tine.

În piesă, părerea mea, cred că a fost vorba despre un evreu polonez, care voia să se însoare cu fata Regelui Pomanagiilor, Dacosta. Pe lângă actori şi spectatori, muzica a existat şi ea. Spectatorii au fost puţini, dar a fost foarte frumos. Costumele actorilor păreau unice şi antice, inclusiv drăguţe. Detaliile de pe pereţii clădirii păreau făcute de mâini profesioniste.

Mi s-a părut foarte frumos şi interesant şi vă recomand şi vouă să mergeţi la “Teatrul Evreiesc de Stat”.

DackCosta – Regele operei “Regele pomanagiilor”

de Arnăutu Diana

Azi, pe data de 02.10.2010 am fost la un teatru numit “Teatrul evreiesc de stat”. Opera a fost intitulată “Regele Pomanagiilor”. În această operă au jucat mulţi actori, care şi-au luat rolul în serios. Parcă nu jucau teatru, ci era viaţa lor reală.

În mare parte a fost vorba despre un om sărac, care voia să-şi mărite fata cu un rege. A fost o operă interesantă. Au avut muzică la momentele culminante. Costumele au fost interesante, deoarece nu sunt cum purtăm noi acum, ci de epocă. Erau puse pe costume multe lucruri, într-un cuvânt erau împopoţonate, dar captivante.

A fost o operă cu unele părţi amuzante, dar unele şi serioase. Actorul de care mi-a plăcut cel mai mult cum a jucat se numea Dack Costa, care era un om sarac, după cum se îmbraca, sau doar se prefăcea pentru a primi mai multe lucruri, decât dacă era bogat. Exista un om pe care acesta îl păcălea de-a binelea. Era cel mai hazliu actor. M-a impresionat cel mai mult.

După această operă de teatru recomand oricui să meargă şi să vizualizeze, dar nu neapărat aceeaşi piesă.

Itinerar : Biblioteca Centrală Universitară – Ateneul Român – Muzeul Naţional de Artă – Green Hours Jazz Cafe

Aventura în marele Bucureşti – trei dintr-o lovitură

de Mihalache Beatrice (elevă la Şcoala nr. 148)

La plecare am fost un pic confuză. Nu eram lamurită care va fi următoarea călătorie, unde vom merge şi ce vom vizita. Într-un final am ajuns în primul loc: Biblioteca Centrală Universitară. Acolo am admirat tablourile pictorului Minu Movilă, născut în 1956 în judeţul Neamţ.

Următorul loc de vizitat a fost Ateneul Român. Bănuiesc că aţi auzit cu toţii de acesta, mai ales după sloganul sub care a fost construit: “Un leu pentru ateneu”. Somptuoasa clădire a fost vizitată de către noi, inclusiv sala de concerte.

Al treilea loc de vizitat a fost Muzeul Naţional de Artă. Prima parte cuprinde icoane ce datau de peste 500 de ani şi alte obiecte antice. A doua parte a muzeului a constat în numeroase tablouri realizate de diferiţi pictori renumiţi.

Ultimul popas l-am facut la o terasă unde suntem şi acum, scriind fiecare impresii despre locurile vizitate. A fost o experienţă frumoasă şi recomand tuturor vizitarea expozitiei din incinta Bibliotecii, vizitarea Ateneului şi a muzeului.

Micul muzeu de artă mare

de Cristina Trofin ( elevă la Şcoala nr. 148)

Astăzi, pe data de 2 septembrie 2010, la ora 13:00 ne-am întâlnit din nou cu cei de la Komunitas. Am vizitat “Biblioteca Universitară”, unde am văzut expoziţia unui pictor amator. Apoi am vizitat “Ateneul Român”, unde am văzut sala de spectacol, iar pe peretele din sala era pictată toata istoria de 2000 de ani.

După un timp am vizitat “Galeria de Arta”, care m-a impresionat cel mai mult, pentru că bijuteriile văzute îţi luau ochii. Cerceii cu diamante te făceau să te visezi prinţesă, iar inelele te făceau să crezi că erai soţie de împărat. Cărţile vechi şi mari cu fir de aur sau argint erau excepţionale, iar picturile realizate de pictori mari erau de vis.

Cea mai frumoasă călătorie ne-a făcut uimiţi de lucrurile mici făcute de artişti mari.

Vizită încântătoare într-un loc încântător

de Arnăutu Diana

Vizita la Biblioteca Centrală Universitară a fost o vizită mai mult decât plăcută. Înăuntrul acesteia am intrat într-o sală unde erau numai tablouri foarte interesante. Aceste tablouri erau făcute de un om care stătea chiar în acea încăpere. Privirea acelui om îmi dădea impresia că este un pictor înnăscut şi că este făcut pentru pictură.

Dintre toate aceste tablouri cel mai mult m-a impresionat cel cu titlul “Stockholm”. În acest tablou este reprezentat un oraş cu multe clădiri de diferite dimensiuni şi diferite culori. Înainte de aceste clădiri, se afla un lac cu două bărci foarte frumoase. M-a impresionat cel mai mult faptul că a ştiut cum să le aşeze în pagină.

Faptul că am fost în acest loc m-a încântat foarte mult. Le mulţumesc fetelor: Marinela şi Ioana şi nu în ultimul rând lui Vlad că m-au adus într-un loc formidabil.

O mică descriere a tezaurului din galeria modernă de artă

de Stan Elena (elevă la Şcoala nr. 148)

Galeria de artă modernă este cea mai interesantă clădire pe care am văzut-o vreodată. Din punctul meu de vedere!

Acolo am vizitat 3 rubrici. Mie mi-a placut cel mai mult tezaurul. Acolo erau multe bijuterii de mare valoare, cel mai mult şi mai mult mi-au plăcut broşele şi centurile. Am mai văzut multe picturi minunate care erau pictate de pictori renumiţi cum ar fi: Nicolae Grigorescu şi mulţi alţii.

Mi-au mai plăcut şi picturile cu Iisus, erau foarte frumoase şi interesante.

Le recomand tuturor care vor vizita acest loc să se uite şi să studieze cu atenţie fiecare detaliu, pentru că au ce învăţa de acolo.

Destinaţia : Universitate!

de Abăluţă Iulia

02.09.2010…o zi însorită însă vântul ne cam joacă feste. Suntem în faţa şcolii, ne pregătim de plecare, să descoperim locuri noi. Îndată apar şi Ioana, Vlad şi Marinela ce ne transmiteau, numai din priviri, energii pozitive.

Am pornit spre Universitate. Am trecut pe lângă Universitatea Bucuresti, după care am vizitat Biblioteca Centrală Universitară, unde era o încăpere plină de tablouri pictate de Minu Movilă. A fost un tablou care m-a atras în mod special, cu multe nuanţe de roşu, galben şi portocaliu. Acesta se numea Stockholm.

După aceea am fost la Ateneul Român, pe care l-am şi vizitat. Am urcat la sala de spectacol unde ne era prezentat în pictură ceea ce s-a întâmplat de-a lungul anilor. Multe instrumente ne încântau urechile, sunau şi se acordau melodios.

Am mai fost şi la Muzeul Naţional de Artă. Multe tablouri, sculpturi, icoane, bijuteriile şi vestimentaţia regilor din trecut ne atrăgeau privirile şi ne stârneau curiozitatea dintr-o clipă.

Azi a fost o zi super, şi încă este. Acum suntem la o terasă şi toţi ne dăm cu părerea despre tot ceea ce am vizitat.

Sala de marmură

de Madalina (elevă la Şcoala nr. 148)

Vizita la Ateneul Român a fost una placută. Încă de la vederea clădirii am rămas surprinsă. Era îmbrăcată într-un văl de marmură albă. La intrare, muzica clasică învăluia încăperea. Parcă intrasem într-un palat de marmură.

Ceea ce m-a surprins într-adevar a fost acea sală magnifică cu multe scaune confortabile, iar sus nişte scaune enorme roşii. Un om cânta la pian, pentru a îmbogăţi atmosfera, alături de zeci de instrumente. Ateneul a fost minunat, vă recomand să-l vizitaţi, veţi rămâne şi voi surprinşi.

O vizită la Biblioteca Centrală Universitară

de Oana (elevă la Şcoala nr.148)

Plimbarea la Biblioteca Centrală Universitară. Acolo erau foarte multe tablouri interesante, cele mai multe erau cu diferiţi copaci.

Dar mie mi-a plăcut un tablou numit “Marea Sf Ştefan”. Grecia: valurile înspumate invăluiau stânca pustie. Totul a fost fantastic!

Minu Movilă, un om între rame de tablouri

de Marinela Oprea (studenta la jurnalism)

Într-o zi în care vântul îţi caută uşor prin păr,  hotărăşti să mergi la Biblioteca Centrală Universitară. Nu, nu ai timp azi de dat paginile la cărţi. În sfârşit ai găsit intrarea. Încă nu aţi priceput nimic. Te pregăteşti spiritual să intri într-un spaţiu intelectual. Sau personal. Zic personal, pentru că vorbesc aici despre expoziţia unui pictor român. Minu Movilă. Nu-l ştii. Sau poate că doar eu nu-l ştiu. Sau poate că televiziunile sunt prea ocupate pentru aşa ceva.  Îţi salţi genele şi intri. Din prag vezi ridicându-se de la un birou 1.7 m de om cu părul trecut prin timp. Rămâne în picioare. E un semn că se bucură că am venit. Că, de fapt, nişte copii au venit.

Îţi vine să zici că sala asta e goală, că nu e mai mult decât dreptunghiulară, că e o piatră încăpătoare. Şi atât. Dar aici e mai mult decât tablouri fixate în perete unul după altul. E pasiunea totală a unui om care a mişcat pensula cu sufletul, imaginaţia, creaţia lui. Cu interiorul lui. Cu speranţa că ai să vii să-i vezi ideile, să vezi că dorinţele lui au devenit culoare între rame, că albastrul întregeşte un peisaj din Balcik sau că verdele îţi arată un ascunziş din deltă.

Nu am reţinut detalii din lucrări. Am reţinut, în schimb, că într-o încăpere rece din marmură culorile îţi încălzesc privirea. Şi am mai înţeles că, în cinci minute cât îţi plimbi privirea din tablou în tablou, îţi ţii aprinsă  cultura generală cu un cărbune nou.  Vorbesc despre acest lucru în ideea de a înţelege că e nevoie să te reciclezi de insuficienţe personale şi că o expoziţie de pictură a unui artist aproape anonim pentru cei mai mulţi oameni îţi dezvoltă idei, îţi fixează semne de întrebare şi te ridică la următorul etaj.  E un stil metaforic de a spune că trebuie să trăieşti bine. Chiar şi intelectual.

Green Hours. Verde la întâlniri

de Marinela Oprea (studenta la jurnalism)

Green Hours. Sau Ore Verzi cât să vezi noaptea cu ochii, sorbind o cafea sau răcorindu-te cu un suc adus de lângă un copac gros cât să nu-l cuprinzi cu braţele. E copacul care iese cu ramurile lui groase prin acoperişul de unde barmanul te serveşte. Din barul verde unde portocalele se storc ca să încapă în pahar.

Este locul care îşi deschide porţile, la propriu, pe Calea Victoriei. Intri, vezi, te aşezi. La discuţii. Încinse de o cafea fierbinte sau răcorite de o limonadă acrişoară, persoanele care vin aici întregesc localul când îşi fixează urechile ca să înţeleagă concertele cu interiorul propriu.

Concertele de pe scena cu mochetă ca verdele prelugit de pe frunza de stejar, unde artiştii folosesc cu talent instrumente care scot sunete de  pasiune ajunsă la performanţă. Sau unde clienţii gesticulează la mesele din lemn maro lăcuit şi ridicate de picioare din fier negru.

Iese fum dintre degete. Vine din ţigările micşorate de scrum şi oprite în scrumiere. Se întâmplă şi la celelalte mese verzi  pictate cu flori galbene şi vintage cum erau la nunţile săteşti şi la mesele joase înconjurate de băncuţe arcuite din lemn maro, dar fără spătar.

Green Hours. Locul udat toamna de ploaie, încălzit vara de soare, îngheţat iarna de nea dar înnoit mereu de tine. Clientul fidel sau alegătorul spontan.

Un film pentru copii cu semnificaţii profunde şi pentru oameni mari : acesta este Shrek forever after, un film pe care nu am vrut să îl ratăm. Şi dacă tot am fost la cinema de ce sa nu încercăm să scriem şi o cronică de film?

Dezastru într-o zi

de Diana (elevă la Şcoala nr. 148)

În sfârşit am ajuns unde vroiam…am ajuns la timp pentru a vedea filmul Shrek pentru totdeauna, în care personajul principal este Shrek, după cum i se dezvăluie numele în titlu.

Acest film face parte din categoria dragoste-comedie.

În acest film, din cauza stresului, Shrek şi-a dorit ca o zi să fie doar a lui şi ca toată lumea să se înfricoşeze şi să fugă de el, şi chiar aşa a fost. Dar mai târziu el a regretat pentru acea zi.

Sfârşitul a fost unul fericit…Dar tu, cititorule nu o să afli până nu o să vezi. Aşa că du-te cât mai ai timp…filmul este unul de succes.

Pe mine filmul acesta m-a făcut să înţeleg că nu trebuie să semnez ceva până nu mă gândesc de zece ori ce s-ar putea întâmpla.

Dragostea biruieşte şi în lumea căpcăunilor

de Mihalache Beatrice ( elevă la Şcoala nr. 148 )

Shrek pentru totdeauna este o comedie romantică bazată pe dragostea dintre personajele principale.

Shrek duce o viaţă normală alături de soţia lui, Fiona, copiii şi prietenii lor, măgăruşul şi motanul. Totul ia cu totul altă întorsătură în cadrul aniversării copiilor.

Shrek o pierde pe Fiona în urma unei vrăji, dorind să redevină căpcăunul de altă dată. Cu toate acestea o recuperează, dragostea lor dezlegând vraja.

Întâi citim, apoi semnăm!

de Mădălina ( elevă la Şcoala nr. 148)

Shrek, eroul filmului, va trebui să caute dragostea adevărată din Fiona, din cauza unui contract propus de un vrăjitor malefic, care desigur contractul a fost o înşelătorie a lui pentru a avea tot regatul.

Filmul a fost o comedie romantică, după părerea mea, dar în acelaşi timp, o aventură. Cel care a făcut “comedia” a fost Măgăruşul, care în orice replică avea stropi de amuzament. Cei care au făcut filmul mai romantic au fost Shrek şi Fiona, Shrek încercând să o recucerească pe prinţesa Fiona. Căpcăunul a făcut şi aventura, cu călătoria sa.

În cinematograful în care am fost,  efectul 3D a fost diferit de alte cinematografe.

Mi-a plăcut filmul, îl recomand oricui. Filmul are şi o morală: să citim înainte să semnăm ceva.

O comedie plină de mister

de Abăluţă Iulia

Shrek pentru totdeauna este o comedie plină de mister ce are două personaje principale, Fiona şi Shrek, însă are şi personaje pozitive şi negative.

Fiona şi Shrek aveau trei copii, doi baieţi şi o fetiţă pe nume Felicia. Acest nume a fost ales de Fiona ce o adoră.

La aniversarea unuia dintre copii s-a întâmplat ceva straniu, ca şi cum ar fi început altă poveste. O poveste ce stârnea curiozităţi, plină de bătălii şi toate acestea din dragoste pentru o fată.

În final totul s-a dovedit a fi imaginaţia lui Shrek, iar pentru mai multe detalii vă recomand să vizionaţi filmul.

Pe scurt despre Shrek forever after

de Stan Elena (elevă la Şcoala nr. 148)

Filmul Shrek forever after este o comedie romantică.

Shrek este la aniversarea celor trei copii ai lui, iar un copil care este acolo îl pune să răcnească, dar el nu voia. Copilul s-a ţinut de capul lui până când Shrek s-a enervat aşa de tare încât a răcnit o dată de toată lumea a amuţit. Shrek s-a supărat, apoi a plecat şi a întâlnit un mic spiriduş care l-a invitat la el acasă.

Spiriduşul era foarte şiret. L-a ademenit pe Shrek să semneze o foaie în care trebuia să îi dea spiriduşului o zi din viaţa lui care să…nu vă spun!  Veţi afla doar dacă o să vizionaţi filmul Shrek forever after.

Shrek – răcnetul catre iubire

de Marinela Oprea (studentă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiintele Comunicării)

Sunt acum ca niciodată el băiat şi ea o fată. El căpcăun pentru totdeauna, ea – prinţesă cât să stea închisă-n turn. El Shrek, ea – Fiona. Ca să fie împreună, el o salvează pe ea – fată mare de atâta timp – din turnul păzit de dragon al ţinutului Foarte Foarte Îndepărtat. Ea dă rochia de prinţesă pe cea de soţie de căpcăun, fac moştenitori şi tot trăiesc fericiţi.

Dar până când? Până când Rumpelstiltskin îi ia minţile lui Shrek. El bărbat, Shrek – tot bărbat. Dar de când? La aniversarea de un an a micuţilor căpcăuni, după frustrări acumulate că răcnetul nu-l mai ajută la speriat sătenii, Shrek îi reproşează Fionei că-i e dor de viaţa de dinainte să o elibereze din turn. Iese iute pe uşă, lasă în spate petrecerea şi se îndreaptă spre nu-ştiu-unde. Dar află unde, căci dă peste Rumpelstiltskin.

De aici, Shrek începe altă viaţă, mai agitată, mai pe placul lui. Intră în altă poveste. Una cu răcnet mare. Dar cu multe bătăi de inimă la sfârşit. Sfârşitul… cui? Până acolo, Rumpelstiltskin -roşu de răutate- îi face pe plac căpcăunului şi-l întoarce în trecut. Printr-un contract. Acum toţi se tem de el, pentru că Shrek răcneşte cât să tremure copacii. Dar Donkey şi Motanul -mai mult umflat decât încălţat- nu-şi amintesc de căpcăun. Oare ce face Fiona de care Shrek a şi uitat?! Se salvează singură din turn şi-şi face schimbarea la faţă. Devine războinică şi conduce o armată de căpcăuni. Dar oare ce face Shrek pe care şi Fiona l-a uitat? O să vezi în cinematograf.

Persoana pe care o cunosc eu cel mai bine este mama mea, fiinţa cea mai dragă mie. Ea s-a născut pe data de 05.02.1977.

Mama mea este o fire calmă şi răbdătoare, dar când se supără…

Ei nu îi place să stea. Nu ştiu de ce! Toată ziua trebuie să facă câte ceva. Ori face piaţa, ori curăţenie prin casă… Oricum, dacă nu are nimic de făcut în ziua respectivă, găseşte ea ceva. Este ca o furnicuţă.

Mamei mele îi place foarte mult să gătească! Pot spune că este hobby-ul ei.

Cam atât am avut de spus despre mama mea. Aaaa, am uitat, mă înţeleg foarte bine cu ea, pot spune că suntem două prietene.

Sper să păstrăm aceeaşi relaţie între noi, pentru totdeauna.

Prietena mea

O altă persoană pe care cred că o cunosc cel mai bine este prietena mea. Ea se numeşte Ştefan Ana Maria.

Pot spune că mă înţeleg foarte bine cu ea, chiar dacă ea este o fire mai energică şi uneori un pic supărăcioasă.

Ne cunoaştem de când aveam 3 ani şi sper să fim în continuare cele mai bune prietene, pentru mult timp de acum înainte.

Ea este născută pe data de 26.01.2000. Semnul ei zodiacal este vărsător, la fel ca şi mama mea.

Ei îi place foarte mult să asculte muzică şi să danseze. Melodia ei preferată este “Poker Face” cântată de Lady Gaga.

Prietenei mele nu îi place să stea liniştită mai deloc. Cred că doar atunci când doarme. Este ca o minge săltăreaţă.

Cu toate acestea, eu o iubesc şi ţin foarte mult la ea. Ea este prietena mea cea mai bună.