Să ne cunoaştem tradiţiile – Muzeul Naţional al Satului

După ce ne-am delectat cu o porţie zdravănă de cultură populară la Muzeul Satului, ne-am plimbat prin parcul Herăstrău. (Recunoaştem că nu am rezistat tentaţiei nici înainte). Cu această ocazie, micii noştri jurnalişti au învăţat tehnica interviului şi au pus-o în aplicare.  De asemenea, reportajul a fost şi de această dată, un exerciţiu nelipsit. Însă a fi fotograf a fost cea mai populară ocupaţie printre copii.

Reportaje :

Vom rămâne cu amintiri plăcute…

de Abăluţă Iulia (elevă la Şcoala nr. 148)

Azi am fost în Herăstrău. Multe flori înmiresmate şi multicolore ne întâmpinau la intrare.

Am “ pescuit” , însă nu am reuşit să prindem nimic,  am făcut poze, iar cam pe la ieşire am rupt salcie şi am făcut ca un chici pe care l-am lăsat într-un copac uriaş. Am văzut şi lebede, şi ce mai lebede, foarte frumoase, cu o textură aparte, cu un penaj unic, nemaivăzut.

După toate peripeţiile nebuneşti din parc, ne-am refugiat la Muzeul Satului unde ne aşteptau casele vechi, pline de amintiri şi de secrete pe care ni le-au dezvăluit. De acolo, cel mai mult mi-au plăcut moara de apă şi casa pe apă care era cochetă, cu multe pietre pentru ornament.

La ieşire era o doamnă ce vindea accesorii făcute manual şi foarte colorate. Am mâncat nachos şi am făcut un picnic unde ne-am relaxat şi am tras concluzii. Plecând de acolo am văzut şi păuni albi şi negri ce erau cam morocănoşi.

La final ne-am oprit la o terasă unde am băut un suc şi am scris un interviu Elenei care a fost plină de secrete pe care cu chiu cu vai mi le-a spus.


Parcul Herăstrău

de Adrian (elev la Şcoala nr. 148)

La ora zece ne-am întâlnit cu Ioana în faţa şcolii. Odată ajunşi am mai aşteptat o colegă timp de cinci minute. Din păcate nu a venit, iar noi, cei prezenţi, am pornit spre parcul Herăstrău. Ne-am oprit la un magazin, acolo unde Ioana ne-a servit cu câte un corn. Am ajuns în staţie la 141, care a venit repede. Pe drum, controlorii au urcat în maşină luându-se de două colege crezând că sunt adolescente.

La coborâre ne-am întâlnit cu Vlad şi cu Marinela. Am pornit spre staţia de metrou. Am ajuns în parc, iar Ioana ne-a dat fiecăruia câte un aparat foto. Parcul era frumos. Înaintând, am observat un loc amenajat pentru copii. Ne-am jucat un timp, iar apoi am pornit către trambulină. Apoi am plecat spre muzeu. În drum am văzut lebedele şi multe alte lucruri.

Ajunşi în muzeu, eram foarte încântaţi, multe case semănau cu casele bunicilor. Era plin de oameni. Ne-am odihnit un pic şi am pornit către casă. Am plecat în căutarea unei terase, ne-am oprit şi am luat o porţie de nachos fiecare, apoi Vlad ne-a arătat lanţul de cafenele ale lui Stalone. Până la urmă am găsit o terasă unde ne-am luat interviu unul altuia. Vlad a plecat şi eu am rămas singur între fete. Apoi Cristina şi prietena ei au plecat la îngheţată. Vom merge şi noi, iar după vom pleca spre casă.

O vizită de neuitat la muzeul satului

de Trofin Cristina (elevă la Şcoala nr. 148)

Astăzi am vizitat Muzeul Satului. Acolo casele miroseau a lemn, iar butoaiele de vin aveau un miros plăcut care te adormea.

Casele mici erau impresionante pentru că geamurile lor fragile străluceau cel mai mult, iar grădinile din curtea caselor erau pline de culoare. La atingere obiectele erau fine, iar lemnul bărcilor pe care le-am văzut era putred.

Eu recomand multor persoane să meargă la acest muzeu, fiindcă lucrurile de acolo îţi oferă energie pozitivă.

Multe lucruri interesante despre Muzeul Satului

de Stan Elena (elevă la Şcoala nr. 148)

Astăzi este 09.07.2010. Am fost la Muzeul Satului care se află în parcul Herăstrău. Acolo am văzut multe lucruri interesante. Am să vă spun câteva dintre ele. Am intrat în unele case de acolo, iar ele miroseau a lemn amestecat cu praf. Acel miros îţi dădea senzaţia de casă veche. Dacă nu ar avea acel miros, nu ar mai avea farmec, deoarece nu ai mai simţi că eşti într-o casă veche, ai zice că eşti într-o casă normală ca toate celelalte case.

Am mai văzut şi un grup de copii care făceau obiecte din lut. Era foarte frumos ce făceau ei acolo. Am mai văzut şi un butoi de vin, care dacă te duceai şi miroseai în el, mirosea a vin. Mie mi-au mai plăcut şi acele canoe care zici că erau arse. Erau foarte vechi.

Vă recomand tuturor adulţilor şi copiilor să vină la acest muzeu pentru că au ce vedea. Dacă nu ştiu cum arătau casele ţărăneşti înainte, pot veni aici ca să vadă.

Muzeul Satului – artă populară

de Mădălina (elevă la Şcoala nr. 148)

Am ajuns şi la Muzeul Satului.

Încă de la intrare ne-a atras o moară, dar şi un panou în care erau desenaţi doi oameni, îmbrăcaţi în costume populare, în care făceam poze.

Era ca şi cum am fi dat timpul înapoi şi ne întorsesem în acele orăşele, de fapt chiar era unpeisaj de sat: case ciudate văzute de mine, deoarece sunt obişnuită cu cele mai moderne, care erau peste tot, ba chiar şi acele maşinării cu care se presau seminţele, se făcea vinul.

Păcat este că au avut casele lacăt, aşa vedeam şi noi mult mai bine cum arată o casă mai veche, nu doar în poze şi pe geam.

Am văzut şi o căsuţă care era chiar lângă un lac. Chiar aş vrea să stau într-o asemenea casă.

Am intrat într-o cămară, unde era un miros de lemn ud şi putred şi prăfuit şi doar cu ajutorul blitzurilor puteam vedea vasele care erau în cămară. De asemenea am găsit şi nişte butoaie imense care aveau mirosul de vin.

Am mai observat şi un program în care se făceau turte dulci, lucruri din lut şi bijuterii din mărgele de lemn şi lut.

Eu vă recomand acest muzeu interesant. Chiar o să vă simţiţi că sunteţi teleportaţi în acele timpuri, vă veţi simţi ca într-un film 6D.


Modernul Herăstrău găzduieşte ţăranii României

de Mihalace Beatrice (elevă la Şcoala nr. 148)

Astăzi, 09.07.2010, am avut o nouă ieşire. De data asta, o ieşire la o distanţă mai mare faţă de casă.

Am pornit de la şcoală împreună cu Ioana. În faţa gurii de metrou ne-am întâlnit cu Vlad şi Marinela. Până la metrou am avut o mică, mare peripeţie. Am fost prinşi de controlori fără călătorii. Însă, spre norocul nostru, am scăpat fără nicio amendă de achitat, dar cu o spaimă destul de mare.

Am vizitat un pic parcul Herăstrău. Am făcut câteva poze şi apoi am fost şi la Muzeul Satului. Am mâncat şi câte o porţie de nachos, apoi am venit la terasă pentru a povesti cele întâmplate astăzi şi a ne lua unul altuia câte un interviu.

În mare, această ieşire a fost una plăcută şi recomand cu căldură vizitarea parcului şi a muzeului.

Muzeul fascinant

de Raluca (elevă la Şcoala nr. 148)

Plimbându-ne prin parcul Herăstrău şi mirosind florile parfumate, am plecat spre Muzeul Satului. Case vechi, lucruri frumoase şi multe lucruri de-ale ţăranului. Totul avea propriul miros, care parcă te aducea pe acele vremuri. Casele, fiecare cu stilul propriu, lucruri care parcă aveau ceva special. Fiecare a făcut poze la case sau obiecte fabuloase. Târguri cu diferite lucruri, mulţi copii, iarbă verde.

Casele de la muzeu erau atât de diferite de blocurile de la oraş sau vilele bogaţilor. Fiecare casă era dintr-o altă locaţie şi multe lucruri erau vechi: mori, diferite obiecte cu care se făcea vinul, bărci arse. Cred că sigur dacă veţi vizita Muzeul Satului veţi fi fascinaţi de ce o să vedeţi, aşa că vă recomand să mergeţi cât mai repede.

Mie personal mi s-a părut foarte frumos Muzeul şi dacă aş mai putea, aş mai vizita o dată.

Interviuri :

Reporter :  Abăluţă Iulia

Persoana intervievată : Stan Elena

Mă numesc Abăluţă Iulia şi azi voi lua interviu unei persoane pline de secrete pe nume Stan Elena.

Iulia : Câţi ani ai?

Elena : Eu am 11 ani.

Iulia : Ai fraţi sau surori?

Elena : Da, am un frate şi o soră.

Iulia : În care moment din viaţa ta ai considerat că ţi-au fost aproape?

Elena : Nu a fost un acest moment deoarece sunt mici.

Iulia :Îţi place să îţi faci prieteni noi? Dacă da, cum ai proceda ca ei să devină prieteni foarte buni în care poţi avea încredere în orice situaţie?

Elena : Da, foarte mult. Le-aş spune să nu tragă concluzii înainte să mă cunoască şi să stea un timp cu mine să mă cunoască.

Iulia :Unde îţi petreci timpul liber?

Elena : Afară, cu prietenii.

Iulia :Eşti entuziasmată atunci când primeşti cadouri? Ai fost vreodată nemulţumită de ele? Când?

Elena : Da şi nu, nu am fost niciodată nemulţumită de ele.

Iulia :Ce ai vrea să devii pe plan profesional?

Elena : Eu aş vrea să devin arhitectă.

Iulia :Ce ai de gând să faci pe viitor?

Elena : Nu m-am hotărât încă.

Iulia : Eşti pregătită să treci peste orice obstacol pentru a face ce ţi-ai propus?

Elena : Pot spune că aşa şi aşa.

Reporter : Adrian

Persoanele intervievate : Marinela si Vlad

Adrian : Care este mâncarea ta preferată?

M: Mie-mi plac foarte mult sarmalele.

V: Mie-mi plac foarte mult…în special cele gătite în casă…experimentele.

Adrian : Ai un animal favorit?

M: Nu am un animal favorit. Să zicem câinele lup, să ies cu el la plimbare. Dacă aş sta la ţară mi-ar plăcea să am o herghelie.

V: E mic, mănâncă mult şi îl cheamă Piki.

Adrian : Care este numele tău?

V: Iliescu Vlad

M: Marinela Oprea

Eşti căsătorit?

V: Da, cu mine… (râde…)

M: Nu deocamdată.

Adrian : Ai copii sau nepoţi?

V: Nu, n-am nici copii, nici nepoţi.

M: Nu, dar vreau cel puţin 3.

Adrian : Care este pictorul tău preferat?

V: Salvador Dali.

M: Nicolae Grigorescu

Adrian : Ce poveste preferi?

V: Mie îmi place Dănilă Prepeleac.

M: Ivan Turbincă şi Povestea lui Harap-Alb.

Adrian : Ce muzică asculţi?

V: Bună.

M: Eu ascult muzică veche şi muzică electronică, pentru că nu ţin foarte mult la cuvinte, prefer sunetul.

Reporter : Cristina Trofin

Persoana intervievata : Raluca

Cristina : Cum te numeşti?

Raluca :  Raluca.

Cristina :Ce vârstă ai?

Raluca : Am 10 ani.

Cristina : Ai fraţi sau surori?

Raluca : Da, o soră.

Cristina : Îţi plac animalele de casă?

Raluca : Foarte mult.

Cristina :Unde vei merge în timpul rămas din vacanţa de vară?

Raluca :La mare şi la munte.

Cristina : Daca ai avea o casă la munte pe cine ai invita la tine?

Raluca : Pe cei mai buni prieteni.

Cristina : Crezi că interviul meu a fost dificil?

Raluca : Nu.

Reporter : Elena Stan

Persoana intervievată : Iulia Abăluţă

Elena : Cum te numeşti?

Iulia :  Eu mă numesc Abăluţă Iulia Luminiţa.

Elena : Ce vârstă ai?

Iulia :  Acum am 13 ani, dar voi împlini în curând 14 ani.

Elena : Ai surori sau fraţi?

Iulia : Da, am un frate mai mare decât mine care mă sprijină la greu.

Elena :Care este animalul tău de companie preferat?

Iulia : Asta e cam greu, nu-mi plac animalele în mod deosebit, dar îmi plac câinii.

Elena : Ai prietenă sau prieten?

Iulia : Da, am foarte mulţi prieteni, iar două dintre ele sunt Beti şi Andreea.

Elena : Ce fel de muzică îţi place?

Iulia : Orice fel de muzică, bineînţeles cu mici excepţii.

Elena :Care este hobby-ul tău?

Iulia :  Să stau cu prietenii, să mă distrez şi să mă uit la televizor

Reporter : Mihalache Beatrice

Persoana intervievată : Moraru Mădălina

Beatrice : Ce vârstă ai?

Mădălina : Am împlinit 13 ani pe 7 iunie.

Beatrice : Fraţi/surori ai?

Mădălina : Am o soră.

Beatrice : Unde locuieşti?

Mădălina : Locuiesc în cartierul Ferentari.

Beatrice : Ce îţi place să faci în timpul liber?

Mădălina : Îmi place să stau la calculator şi să ma joc cu căţelul meu.

Beatrice : Grupul tău de prieteni este cel pe care ţi-l doreşti?

Mădălina : Nu întotdeauna.

Beatrice : Unde îţi petreci de obicei vacanţa de vară?

Mădălina : Cel mai mult mi-o petrec la ţară.

Beatrice : Care este locul în care ieşi cel mai des?

Mădălina : Cel mai mult ies în parc.

Beatrice : Care este idolul tău?

Mădălina : Miley Cyrus

Beatrice : Practici vreun sport?

Mădălina : Nu.

Beatrice : În viitor ce ai dori să faci pe plan profesional?

Mădălina : Încă nu m-am gândit.

Reporter : Moraru Madalina

Persoana intervievata : Mihalache Beatrice

Mădălina : Care este numele tău întreg?

Beatrice :  Mihalache Beatrice Cristina.

Mădălina : Ce vârstă ai?

Beatrice :  Am împlinit 14 ani în aprilie.

Mădălina : Ce hobby-uri ai?

Beatrice : Să citesc uneori, să mă plimb, şi să urmăresc telenovele.

Mădălina : Ce ai face înainte să mori?

Beatrice : Le-aş mulţumi tuturor celor care au fost alături de mine toată viaţa.

Mădălina : Ce îţi place cel mai mult să faci?

Beatrice :  Să stau cu prietenii.

Mădălina : Ai animale?

Beatrice : Da, am un papagal.

Mădălina : Care este idolul tău?

Beatrice : Nu am un idol, dar apreciez destule persoane şi iau de la ele câte ceva.

Reporter : Raluca

Persoana intervievata : Cristina

Raluca : Cum te cheamă?

Cristina : Cristina.

Raluca : Ce vârstă ai?

Cristina : 12 ani.

Raluca : Ai fraţi sau surori? Dacă da, cum o sau îl cheamă?

Cristina :Da, am o soră. Bianca.

Raluca : Ai căţel sau pisică?

Cristina : Da, am avut.

Raluca : Unde ţi-ar plăcea să-ţi petreci vacanţa?

Cristina : La munte.

Raluca : Unde locuieşti?

Cristina : Trebuie nepărat să spun adresa? (râde).

Raluca : Îti place locul unde locuieşti sau ai dori să schimbi ceva la el? Dacă da, ce?

Cristina : Încă nu m-am gândit ce să schimb la acest loc, dar aş locui în alt loc, la munte.

Raluca : Cine este cântăreţul tău preferat?

Cristina : Michael Jackson.

Raluca : Ţi s-a părut acest interviu un lucru plictisitor?

Cristina : Nu, deloc.

 

Muzeul Satului, fascinaţie rustică la oraş

de Marinela Oprea ( studenta la jurnalism)

 

Nu ne-am mutat la sat, a venit satul la noi.  Pe un petic de pământ orăşenesc – dincolo de blocurile Bucureştiului-  stau cu uşile deschise maramureşeana, hunedoreana, sibiana, bihoreana, arădeana, suceveana şi alte gospodării ca la ele acasă pentru vizitatorii curioşi sau pentru urbaniştii cu dor de peisajul sătesc.

Încă de la intrare, poarta înaltă din lemn îmbătrânit de câte ori cerul l-a scăldat ţine să-ţi lase în memorie că păşeşti în harta ruralului românesc. Într-o oră de plimbat prin curtea muzeului, ochii tăi te duc acolo unde soarele străluceşte în cursul Vişeului maramureşean sau unde zăpezile curg şiroaie prin munţii vâlceni, unde Dunărea o ia înainte pe trei braţe sau unde Timişul este bătut de Vânturile de Vest.

Şi ştiţi ce vreau să spun. Ştiţi că aici s-a format puzzle-ul sătesc cu câte o casă de la ţară, de unde Moldova îşi are Fundu până unde Iancu de Hunedoara şi-a lăsat numele.  Ştiţi că, la Muzeul Satului, Dobrogea stă cu uşa spre apa  Herăstrăului, ridicată din lemn vopsit cu spălăcitul cerului senin şi acoperită cu griul trestiei rupte de multe veri. Unde mai pui că glăsuieşte la comandă. Faci un pas şi prispa Dobrogei îşi lungeşte scârţâitul sub talpa ta.

De la poarta îmbătrânită de vreme, o alee betonată se întinde de împarte curtea muzeului pe din două. Ai zice că e un motiv care să te liniştească că eşti încă la oraş. Dar aici e fâşie de oraş unde coşurile de gunoi din plastic au devenit coşuri din lemn, ca cele în care ţăranii cară porumb sau struguri pe rouă de toamnă. Şi acum vine miros de vin.  E din hambarul în pantă în care să tot împingi butoaie de must scos acum de struguri şi să-l bei la masă în casele isprăvite cu pământ întins de palmă de femeie şi pereţi văruiţi în alb. E aşa cum muncesc gospodinele la ţară. Sunt aceleaşi paturi înalte, lipite de perete şi aranjate cu cearceafuri şi pături ţesute, iar alte pături şi ştergate lucrate la „război” stau bătute în perete. Toate după locurile din care vin.

Şi ca să vezi că satul ăsta are pete orăşeneşti, la ieşirea din muzeu stă un carusel care îţi aduce aminte de meleagurile în care se bat căluşarii în dansuri de muzică populară.  Dar acum bate soarele şi  usucă lucrările copiilor care fac olărit în curte. Şi uite aşa le usucă, până la apus de raze.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: